Pe 11 martie a fost ziua când în Timişoara a dat o Proclamaţie … gândită să scoată ţara din haosul de după revoluţie şi să pună bazele unui sistem de conducere democrat: în care vechii securişti şi activitşti să nu mai ocupe funcţii de conducere sau decizie în noul stat.
De 20 de ani se tot nasc proiecte, legi, ordonanţe de urgenţă … toate menite să pună în aplicare o normă de bun-simţ: politicienii care până în 1989 au furat şi ţinut ţara în întuneric acum să stea deoparte.
Totuşi, cred că în aceşti 20 de ani nimeni nu îşi poate aminti o lege anti-comunistă care să se fi aprobat.
Noi am propus un joc, ca pe timpuri. Nişte ghicitori.
Jocul a fost lansat, neoficial, sâmbătă, 14 martie, la premiile Societăţii Timişoara.
Este un semn de PROTEST faţă de acele ong uri sau asociaţii care şi-au luat angajamentul de a curăţa România de vechile năravuri comuniste şi care par să uite în ce luptă s-au angrenat. Par să uite şi că cei ce ar trebui lustraţi sunt sub ochii noştri zi de zi, în toate partidele politice.
De ce se întârzie atât de mult ?
Noi am dat startul, acestea fiind mesajele de pe tricouri :
Studenţii comunişti aveau preşedinte,
După 89 a început „cupoane” a vinde.
Cine ne duce DORU în greva foamei ?
Cu 3 mandate dintr-un foc
A sfidat … şi înca mai sfidează Punctul 8
Student fiind, visa o patrie comunistă ca-n poveşti,
Acum schimbă Clujul pe Bucureşti.
În 87-89 secretar la CSP,
Astăzi prin Senat mai e …
Acum schimbă partidele pe bandă,
Că-n Bucureşti a fost şef de propagandă.
Recunoaşte cineva pesonajele ?
p.s. lista poate continua, aşteptăm noi ghicitori de la voi !
Etichete: anti comunism, ghiciti personajul (i)lustrat, Noii Golani, proclamatia timisoara, punctul 8





martie 15, 2010 la 8:14 pm |
Iliescu…
martie 16, 2010 la 8:07 pm |
Buuun… i-am ghicit pe Iliescu, Boc care face poc si Vacaroiu
Faine tricouri, faine mesaje