Proclamaţia de la Timişoara

Solidari cu România

George — Sat, 20 Mar 2010 18:11:01 +0000

MARŢI, 23 martie 2009, ora 10.0 – 11.00.
Institutul Memoriei Poloneze şi Institutul Polonez din Bucureşti vor organiza o expoziţie la sediul Memorialului Revoluţiei, pe tema solidaritătii dintre cele două popoare în memoria crezului ce în 1989 a scos în stradă mii de români:
libertate şi rezistenţa împotriva unui sistem ce îşi subjuga proprii cetăţeni.

Această expozitie e desfăşurata în sprijinul Memorialului Revoluţiei.

Doar prin cunoaşterea istoriei, oamenii vor înţelege rostul lor în păstrarea vie a unei istorii … şi în a o respecta.

Locatia: Memorialul Revoluţiei se alfă pe strada Emanuel Ungureanu, nr 8. (vis a vis de liceul româno – german N. Lenau din centru)

Joc: Ghiciţi personajul (i)lustrat !

George — Mon, 15 Mar 2010 14:39:16 +0000

Pe 11 martie a fost ziua când în Timişoara a dat o Proclamaţie … gândită să scoată ţara din haosul de după revoluţie şi să pună bazele unui sistem de conducere democrat: în care vechii securişti şi activitşti să nu mai ocupe funcţii de conducere sau decizie în noul stat.
De 20 de ani se tot nasc proiecte, legi, ordonanţe de urgenţă … toate menite să pună în aplicare o normă de bun-simţ: politicienii care până în 1989 au furat şi ţinut ţara în întuneric acum să stea deoparte.
Totuşi, cred că în aceşti 20 de ani nimeni nu îşi poate aminti o lege anti-comunistă care să se fi aprobat.

Noi am propus un joc, ca pe timpuri. Nişte ghicitori.
Jocul a fost lansat, neoficial, sâmbătă, 14 martie, la premiile Societăţii Timişoara.
Este un semn de PROTEST faţă de acele ong uri sau asociaţii care şi-au luat angajamentul de a curăţa România de vechile năravuri comuniste şi care par să uite în ce luptă s-au angrenat. Par să uite şi că cei ce ar trebui lustraţi sunt sub ochii noştri zi de zi, în toate partidele politice.
De ce se întârzie atât de mult ?

Noi am dat startul, acestea fiind mesajele de pe tricouri :

Studenţii comunişti aveau preşedinte,
După 89 a început „cupoane” a vinde.

Cine ne duce DORU în greva foamei ?

Cu 3 mandate dintr-un foc
A sfidat … şi înca mai sfidează Punctul 8

Student fiind, visa o patrie comunistă ca-n poveşti,
Acum schimbă Clujul pe Bucureşti.

În 87-89 secretar la CSP,
Astăzi prin Senat mai e …

Acum schimbă partidele pe bandă,
Că-n Bucureşti a fost şef de propagandă.

Recunoaşte cineva pesonajele ?
p.s. lista poate continua, aşteptăm noi ghicitori de la voi !

Tinerii nu au uitat Proclamaţia de la Timişoara

George — Sun, 15 Mar 2009 17:43:56 +0000

Clip video- AnalogTV

TiOn

Agenda

Noi n-am uitat!

MODEL DE AFIŞ

George — Thu, 12 Mar 2009 07:49:36 +0000

Model de fluturaş

George — Wed, 11 Mar 2009 10:31:13 +0000

-printează-l şi dă-l mai departe-

Faţă:

Spate:

Proclamatia de la Timisoara – 19 ani de speranţe neîmplinite

George — Wed, 11 Mar 2009 09:19:08 +0000

Au trecut 19 ani de la lansarea publica a Proclamatiei de la Timisoara, considerat cel mai puternic document civic si politic din Romania postrevolutionara. Rastalmacita si contestata furibund de catre toti cei care se temeau de aplicarea ei, Proclamatia de la Timisoara nu a reusit nici azi sa fie transpusa in realitate, echivalentul sau legislativ – Legea Lustratiei – fiind blocat in continuare la Parlament.

Voci din societatea civila din Timisoara afirma ca Romania ar fi aratat cu totul altfel astazi, atat din punct de vedere politic, cat si economic daca Proclamatia de la Timisoara cu al ei Punct 8, ce bloca accesul la demnitati publice a fostilor demnitari din camarila comunista, ar fi fost aplicata intocmai.

Un document istoric

Odata cu constatarea “confiscarii” revolutiei de catre reprezentanti ai fostului aparat de partid si de stat, s-a incercat, prin intermediul Proclamatiei de la Timisoara, reintoarcerea la caracterul clar anticomunist al evenimentelor din Decembrie 1989. Prin caracterul ei radical anticomunist, Proclamatia de la Timisoara a devenit textul-program al manifestatiei maraton din Piata Universitatii, din aprilie – iunie 1990.

Cel mai celebru paragraf al Proclamatiei a ramas Punctul 8 – “Propunem ca legea electorala sa interzica pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice lista, al fostilor activisti comunisti si al fostilor ofiteri de Securitate. Prezenta lor in viata politica a tarii este principala sursa a tensiunilor si suspiciunilor care framanta astazi societatea romaneasca. Pana la stabilizarea situatiei si reconcilierea nationala, absenta lor din viata publica este absolut necesara”. Nu s-a reusit niciodata punerea in aplicare a acestui deziderat. O ultima incercare in acest sens a fost Proiectul Legii Lustratiei, 282/2006, “privind limitarea temporara a accesului la unele functii si demnitati publice pentru persoanele care au facut parte din structurile de putere si din aparatul represiv al regimului comunist”. Din pacate, aceasta lege sta blocata la Camera Deputatilor de mai bine de doi ani. Inscrierea ei pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor, in noiembrie 2008, nu a schimbat nimic, deputatii evitand in continuare votarea ei in plen.

De-a lungul ultimilor 19 ani, Proclamatia de la Timisoara a fost unul dintre cele mai rastalmacite documente post-revolutionare. Cei care se temeau de punerea in aplicare a Punctului 8 s-au agatat de nenumarate ori de prevederile Punctului 11 – “Timisoara este hotarata sa ia in serios si sa se foloseasca de principiul descentralizarii economice si administrative. S-a si propus experimentarea in judetul Timis a unui model de economie de piata, pornind de la capacitatile sale puternice si de la competenta specialistilor de care dispune”, sustinand, in mod speculativ si eronat ca prin aceasta formulare s-ar urmari autonomia teritoriala a Banatului.

Exercitiu de imaginatie

Scriitorul timisorean Daniel Vighi e convins ca Romania ar fi aratat cu totul altfel azi, inclusiv din punct de vedere economic, daca s-ar fi aplicat Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara. “Din aparatul superior al partidului si din Securitate s-au creat numeroase retele de coruptie. Dar daca am fi destructurat acele retele, i-am fi impiedicat pe fostii comunisti sa faca avere furand masiv statul. Coruptia de azi, din aparatul de stat, ar fi fost infinit mai mica. Sunt comunisti din fosta camarila care si-au format aceste increngaturi de afaceri, urmarind realizarea unui profit rapid, in mod ilegal. Prin banci, prin intreprinderi de stat capusate, aceasta retea a prosperat, devenind din ce in ce mai puternica. Si continua sa prospere si azi. Practic, acesti oameni au cooperat foarte strans, bazandu-se pe faptul ca s-a dat unda verde la hotie. Ei bine, aceste retele de coruptie pe care le-au creat nu ar fi putut sa functioneze daca s-ar fi aplicat intocmai Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara”.

La randul sau scriitorul Viorel Marineasa este de parere ca prin aplicarea Proclamatiei de la Timisoara societatea romaneasca “si-ar fi pierdut multe din obsesiile ei si s-ar fi elucidat multe lucruri ramase si azi neclarificate. Si, intr-un anumit fel, eu sunt convins ca s-ar fi imprimat un alt cod moral nescris, un cod care sa fie cat de cat animat de niste principii corecte, etice. Nu ar fi existat atatia oameni fara personalitate pe care ii vedem perindandu-se astazi pe scena politica”.

“Romania ar fi fost, si pe plan politic, si pe plan economic, cu cativa ani mai in fata, in comparatie cu situatia de acum. Intr-o tara vindecata de ramasitele comuniste, s-ar fi facut, in anii 90, mai multe investitii straine, s-ar fi scapat de acel pagubos «Nu ne vindem tara», pe care, culmea, il sustineau chiar neocomunistii. Din pacate, dupa 20 de ani, vedem ca mai sunt promovati in pozitii-cheie tovarasi care nu s-au rupt niciodata de trecutul lor, de colaboratori entuziasti ai unui regim abuziv si dictatorial comunist. Sunt prea putini tinerii neafectati de ramasitele comunismului care au sansa de a accede pe functii cu adevarat importante”, e de parere Virgil Hosu, presedintele Asociatiei de Revolutionari A.L.T.A.R. 1989.

BOGDAN PITICARIU – Timpolis

Ruxandra Cesereanu: Proclamaţia de la Timişoara şi legea lustraţiei

George — Wed, 11 Mar 2009 07:54:31 +0000

In urma cu nouasprezece ani, la 11 martie 1990, a fost lansata public Proclamatia de la Timisoara, documentul civic si politic cel mai important din 1990, dupa epuizarea revolutiei din decembrie 1989 (eminenta cenusie a documentului a fost scriitorul George Serban si Societatea Timisoara). Intrucat revolutia fusese confiscata printr-o camuflata lovitura de stat care avusese loc in dupa-amiaza si seara de 22 decembrie 1989, Proclamatia de la Timisoara urmarea o intoarcere la originile revolutiei si mai ales la sensul ei profund anticomunist. Denigrata de puternicii zilei (Frontul Salvarii Nationale si echipa condusa de Ion Iliescu) si rastalmacita in fel si chip (printre alte acuze absurde era aceea ca documentul solicita… autonomia Banatului), Proclamatia deranja prin toate cele 13 puncte ale sale, dar mai ales prin punctul 8, care propunea solutia lustratiei, pentru a fi concretizata o purificare etica (cu miza politica) la nivelul intregii Romanii.
Nu voi prezenta in detaliu cele 13 puncte ale Proclamatiei de la Timisoara, ci voi spune doar ca documentul viza o “desteptare a Romaniei” nu doar din punct de vedere politic, ci si economic si mai ales spiritual. Era apoi, nu in ultimul rand, un document impotriva “spalarii creierului” care izbutise in Romania. Nu a fost, de aceea, deloc de mirare (ci intru totul logic) ca Proclamatia de la Timisoara a devenit textul-program al manifestatiei-maraton din Piata Universitatii (22 aprilie-13 iunie 1990), al carei scop a fost tocmai crearea unei constiinte nationale in vederea unor alegeri nemanipulate, in care comunistii (cripto sau neo-comunistii, cum li se spunea) sa nu mai aiba castig de cauza. Nu in ultimul rand, Proclamatia de la Timisoara avea ca scop manifest reeuropenizarea Romaniei, efort de pionierat remarcabil, asa cum il privim astazi, la 15 ani de la consumarea istoriei, cand politicienii autohtoni poarta batalii de imagine tocmai pentru a demonstra ca fiecare dintre ei munceste din greu pentru integrarea europeana a tarii. Cum punctul 8 al Proclamatiei a fost marul discordiei intre puternicii zilei si protestatarii anticomunisti din Piata Universitatii, mi se pare firesc sa citez partea cea mai consistenta a acestui punct, dar si punctul 7, pe care il consider la fel de important (cititorul este rugat sa treaca cu vederea patetismul firesc al unui asemenea text incarcat emotional la momentul respectiv si, deci, cu riscurile inerente ale unor inexactitati – vezi ideea de genocid).
Se cuvine precizat ca nu doar punctele 7 si 8, ci intreaga Proclamatie alcatuiau un text foarte lucid din punct de vedere politic, cu scopul de a dejuca tocmai manipularea la ordinea zilei din perioada imediat urmatoare revolutiei din decembrie 1989. Proclamatia avea apoi un caracter pragmatic si limpede (propunea, de pilda, intre altele, un model dupa care sa se desfasoare privatizarea). Coerenta si promptitudinea documentului faceau din el un program concret pentru noua societate romaneasca. Proclamatia avea, in mod firesc si previzibil, si un caracter justitiar, dar doar in sens normativ; nu se miza in nici un caz pe “tapi ispasitori”, ci doar pe un stalp simbolic al infamiei.
George Serban, dar si altii, introduc o nuanta esentiala in definitia Proclamatiei de la Timisoara si implicit a revolutiei din decembrie 1989 (atat cat a fost ea), vorbind despre o revolutie spirituala ulterioara (dependenta de revolutia din strada din decembrie 1989), care a inceput in primavara lui 1990, prin redactarea si raspandirea Proclamatiei, considerata a fi documentul (intarziat doar temporal) spiritual, moral si ideologic al revolutiei din decembrie 1989.
Ce ar mai fi de spus ar fi faptul ca variante ale punctului 8 din Proclamatia de la Timisoara au fost aplicate, dupa caderea comunismului, in tari precum Cehia ori Polonia, dar nu in Romania. Pentru pasionatii de ucronii, Proclamatia este si astazi un document ispititor intr-un sens anume: ne putem intreba cum ar fi aratat o Romanie fara Ion Iliescu in rol de presedinte, o Romanie in care Ion Iliescu ar fi putut candida la presedintie sau la alta functie inalta in stat doar in 2000, daca ar fi fost adoptat punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara?

Sursa: Revista22

Marius Mioc: Contextul apariţiei Proclamaţiei de la Timişoara

George — Wed, 11 Mar 2009 07:27:23 +0000

În 11 martie 1990, într-un mare miting din centrul Timişorii s-a lansat “proclamaţia de la Timişoara”, document pe care comisia lui Vladimir Tismăneanu îl consideră actul fundamental al revoluţiei române. (….)

Contextul apariţiei “Proclamaţiei de la Timişoara” îl constituie evenimentele anului 1990, cu “democraţia originală” care se instaurase. Cei care contestau guvernarea FSN erau supuşi violenţelor, televiziunea prezenta doar punctul de vedere al FSN (iar televiziuni particulare nu existau), partidele de opoziţie erau ponegrite, Ion Iliescu era înfăţişat ca eroul revoluţiei şi toţi cei care-l contestau erau acuzaţi că n-ar fi participat la revoluţie sau că nici nu trăiseră în ţară (”n-au mîncat salam cu soia”). În guvernul fesenist erau persoane despre care existau informaţii că participaseră la reprimarea revoluţiei. Proclamaţia afirmă: “La Timişoara nu s-a murit pentru ca (…) unul din participanţii la genocid să fie numit de către aceştia ministru de interne”, cu referire expresă la Mihai Chiţac, care avea să fie condamnat abia în 2008, dar este şi acum liber. Se încerca totodată, prin mass-media bucureşteană, ignorarea revoluţiei timişorene (se foloseau formule de tipul “revoluţia din 22 decembrie”) de parcă revoluţia a început doar cu Ion Iliescu. Punctual, textului Proclamaţiei i se pot aduce diferite critici. De pildă, nu sînt de acord cu aprecierea că în 20 decembrie Timişoara devenise un oraş liber care “a intrat definitiv în stăpînirea populaţiei”, fiindcă eu personal am fost ţinut în arestul miliţiei pînă în 22 decembrie (doar arestaţii din penitenciar au fost eliberaţi în 20). În ansamblu însă, la momentul istoric respectiv, contestarea guvernării feseniste, nu în numele perioadei interbelice sau a exilului românesc, ci chiar în numele revoluţiei române al cărei unic reprezentant se pretindea FSN-ul, devenise necesară.

Sursa: Marius Mioc

Proclamaţia de la Timişoara

George — Sun, 08 Mar 2009 20:51:43 +0000

Populatia orasului Timisoara a fost initiatoarea Revolutiei romane. Intre 16 si 20 decembrie 1989, ea a purtat, de una singura, un inversunat razboi cu unul dintre cele mai puternice si mai odioase sisteme represive din lume. A fost o inclestare cumplita pe care noi, timisorenii, o cunoastem la adevaratele ei proportii.

De-o parte populatia neinarmata, de cealalta parte Securitatea, Militia, Armata si trupele zeloase de activisti ai partidului. Toate metodele si mijloacele de reprimare s-au dovedit insa neputincioase in fata dorintei de libertate a timisorenilor si hotararii lor de a invinge. Nici arestarile, nici molestarile, nici chiar asasinatele in masa nu i-au putut opri. Fiecare glont tras a adus pe baricadele Revolutiei alti o suta de luptatori. Si am invins.

In 20 decembrie 1989, Timisoara a intrat definitiv in stapanirea populatiei, transformandu-se intr-un oras liber, in marea inchisoare care devenise, in acele zile, Romania.

Din acea zi, intreaga activitate din oras a fost condusa, de la tribuna din Piata Operei, de Frontul Democrat Roman, exponent in acel moment al Revolutiei de la Timisoara.

In acea zi, armata a fraternizat cu demonstrantii, hotarand sa apere impreuna cu ei victoria obtinuta. In 21 decembrie, in Piata Operei, peste o suta de mii de glasuri scandau: “Suntem gata sa murim!” O serie de fapte intamplate in Romania indeosebi dupa 28 ianuarie 1990, vin in contradictie cu idealurile Revolutiei de la Timisoara. Aceste idealuri nici nu au fost aduse la cunostinta opiniei publice romanesti de catre mass-media centrala, decat partial si confuz. In asemenea conditii, noi, participantii nemijlociti la toate evenimentele dintre 16 si 22 decembrie 1989, ne vedem nevoiti sa explicam intregii natiuni pentru ce au pornit timisorenii Revolutia, pentru ce au luptat si multi si-au jertfit viata, pentru ce suntem in continuare hotarati sa luptam cu orice pret si impotriva oricui, pana la victoria deplina.

Aceasta Proclamatie s-a nascut din necesitatea de aduce la cunostinta natiunii romane adevaratele idealuri ale Revolutiei de la Timisoara. A fost o revolutie facuta de popor si numai de el, fara amestecul activistilor si securistilor. A fost o revolutie autentica si nu o lovitura de stat. A fost categoric anticomunista si nu doar anticeausista. La Timisoara nu s-a murit pentru ca activisti comunisti din randurile doi si trei sa treaca in frunte si unul din participantii la genocid sa fie numit de catre acestia ministru de interne. Nu s-a murit pentru ca dezbinarea sociala si nationala, cultul personalitatii, cenzura mass-mediei, dezinformarea, amenintarile telefonice si scrise si toate celelalte metode comuniste de constrangere sa fie practicate in vazul lumii, in timp ce noua ni se cere pasivitate in numele stabilitatii sociale. Aceasta Proclamatie se adreseaza in primul rand celor care au primit revolutia cadou si se mira de ce suntem nemultumiti, de vreme ce dictatura a cazut, s-au abrogat o serie de legi proaste si a mai aparut si cate ceva in pravalii. Acum stiu de ce suntem nemultumiti: nu acesta a fost idealul Revolutiei de la Timisoara. Noi, autorii acestei Proclamatii, participanti la evenimentele dintre16 si 22 decembrie 1989, nu consideram Revolutia incheiata. O vom continua pasnic, dar ferm. Dupa ce am infruntat si am invins, fara ajutorul nimanui, unul dintre cele mai puternice sisteme represive din lume, nimeni si nimic nu ne mai poate intimida.

Timisoara, 11 martie 1990

Punctul 13 al Proclamaţiei de la Timişoara

George — Sun, 08 Mar 2009 20:36:30 +0000

Nu suntem de acord cu stabilirea zilei de 22 decembrie ca zi nationala a Romaniei. In felul acesta se eternizeaza persoana dictatorului, de fiecare data sarbatorindu-se un numar de ani de la caderea lui. In majoritatea tarilor care si-au legat ziua nationala de o revolutie, ziua aleasa este cea a declansarii revolutionare, fiind astfel glorificat curajul poporului roman de a se ridica la lupta. Un singur exemplu: ziua nationala a Frantei este 14 iulie, ziua cand, in 1789, a inceput Marea Revolutie franceza prin daramarea Bastiliei. In consecinta, cerem instituirea zilei de 16 decembrie ca zi nationala a Romaniei. Astfel, copiii, nepotii si stranepotii nostri vor celebra curajul poporului de a infrunta opresiunea, si nu caderea unui tiran nemernic. Cu exceptia ziarului Romania Libera, presa, radioul si televiziunea din Bucuresti. Evenimentele comentate ca revolutionare sunt numai cele din 21-22 decembrie. Ne inchinam cu pietate in fata eroilor bucuresteni, ca si in fata eroilor din Lugoj, Sibiu, Brasov, Targu Mures, Cluj, Arad, Resita si din toate celelalte orase care au avut nevoie de martiri pentru a cuceri libertatea. Ne doare si ne revolta insa politica centrala de minimalizare a Revolutiei noastre, evident si prin efortul de diminuare a numarului mortilor. Noi am fost pe strazile Timisoarei in zilele Revolutiei si stim ca numarul lor este mai mare decat cel anuntat oficial. Ii asiguram insa pe acei care astazi tainuiesc adevarul ca nu vom inceta lupta pana cand nu vor fi adusi in fata instantei, in calitate de complici la genocid.