Ruxandra Cesereanu: Proclamaţia de la Timişoara şi legea lustraţiei

In urma cu nouasprezece ani, la 11 martie 1990, a fost lansata public Proclamatia de la Timisoara, documentul civic si politic cel mai important din 1990, dupa epuizarea revolutiei din decembrie 1989 (eminenta cenusie a documentului a fost scriitorul George Serban si Societatea Timisoara). Intrucat revolutia fusese confiscata printr-o camuflata lovitura de stat care avusese loc in dupa-amiaza si seara de 22 decembrie 1989, Proclamatia de la Timisoara urmarea o intoarcere la originile revolutiei si mai ales la sensul ei profund anticomunist. Denigrata de puternicii zilei (Frontul Salvarii Nationale si echipa condusa de Ion Iliescu) si rastalmacita in fel si chip (printre alte acuze absurde era aceea ca documentul solicita… autonomia Banatului), Proclamatia deranja prin toate cele 13 puncte ale sale, dar mai ales prin punctul 8, care propunea solutia lustratiei, pentru a fi concretizata o purificare etica (cu miza politica) la nivelul intregii Romanii.
Nu voi prezenta in detaliu cele 13 puncte ale Proclamatiei de la Timisoara, ci voi spune doar ca documentul viza o „desteptare a Romaniei” nu doar din punct de vedere politic, ci si economic si mai ales spiritual. Era apoi, nu in ultimul rand, un document impotriva „spalarii creierului” care izbutise in Romania. Nu a fost, de aceea, deloc de mirare (ci intru totul logic) ca Proclamatia de la Timisoara a devenit textul-program al manifestatiei-maraton din Piata Universitatii (22 aprilie-13 iunie 1990), al carei scop a fost tocmai crearea unei constiinte nationale in vederea unor alegeri nemanipulate, in care comunistii (cripto sau neo-comunistii, cum li se spunea) sa nu mai aiba castig de cauza. Nu in ultimul rand, Proclamatia de la Timisoara avea ca scop manifest reeuropenizarea Romaniei, efort de pionierat remarcabil, asa cum il privim astazi, la 15 ani de la consumarea istoriei, cand politicienii autohtoni poarta batalii de imagine tocmai pentru a demonstra ca fiecare dintre ei munceste din greu pentru integrarea europeana a tarii. Cum punctul 8 al Proclamatiei a fost marul discordiei intre puternicii zilei si protestatarii anticomunisti din Piata Universitatii, mi se pare firesc sa citez partea cea mai consistenta a acestui punct, dar si punctul 7, pe care il consider la fel de important (cititorul este rugat sa treaca cu vederea patetismul firesc al unui asemenea text incarcat emotional la momentul respectiv si, deci, cu riscurile inerente ale unor inexactitati – vezi ideea de genocid).
Se cuvine precizat ca nu doar punctele 7 si 8, ci intreaga Proclamatie alcatuiau un text foarte lucid din punct de vedere politic, cu scopul de a dejuca tocmai manipularea la ordinea zilei din perioada imediat urmatoare revolutiei din decembrie 1989. Proclamatia avea apoi un caracter pragmatic si limpede (propunea, de pilda, intre altele, un model dupa care sa se desfasoare privatizarea). Coerenta si promptitudinea documentului faceau din el un program concret pentru noua societate romaneasca. Proclamatia avea, in mod firesc si previzibil, si un caracter justitiar, dar doar in sens normativ; nu se miza in nici un caz pe „tapi ispasitori”, ci doar pe un stalp simbolic al infamiei.
George Serban, dar si altii, introduc o nuanta esentiala in definitia Proclamatiei de la Timisoara si implicit a revolutiei din decembrie 1989 (atat cat a fost ea), vorbind despre o revolutie spirituala ulterioara (dependenta de revolutia din strada din decembrie 1989), care a inceput in primavara lui 1990, prin redactarea si raspandirea Proclamatiei, considerata a fi documentul (intarziat doar temporal) spiritual, moral si ideologic al revolutiei din decembrie 1989.
Ce ar mai fi de spus ar fi faptul ca variante ale punctului 8 din Proclamatia de la Timisoara au fost aplicate, dupa caderea comunismului, in tari precum Cehia ori Polonia, dar nu in Romania. Pentru pasionatii de ucronii, Proclamatia este si astazi un document ispititor intr-un sens anume: ne putem intreba cum ar fi aratat o Romanie fara Ion Iliescu in rol de presedinte, o Romanie in care Ion Iliescu ar fi putut candida la presedintie sau la alta functie inalta in stat doar in 2000, daca ar fi fost adoptat punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara?

Sursa: Revista22

Anunțuri

Etichete: , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: